Regulamentul de organizare şi funcţionare al Instituţiei Prefectului - Județul Bihor este elaborat avându-se în vedere:
CAPITOLUL I. DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. - În conformitate cu prevederile Constituţiei României, a Legii nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, a H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
Art.2. (1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. (2) Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.
Art. 3. (1) Între prefect, pe de o parte , consiliile locale şi primari , precum şi consiliul judeţean şi preşedintele acestuia pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. (2) Prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi a primarilor, a consiliului judeţean şi a președintelui acestuia, să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legii. (3) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal.
Art. 4. - (1) În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia. (2) Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele atribuţii de conducere şi control, precum:
(3) La solicitarea Secretariatului General al Guvernului sau a Cancelariei Primului-Ministru, după caz, prefectul asigură, prin consilierii juridici ai instituţiei prefectului, reprezentarea Guvernului sau a primului-ministru în faţa instanţelor judecătoreşti.
Art. 5. Activitatea prefectului se întemeiază pe pe principiile:
Art. 6. (1) Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect. (2) Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului se realizează de către prefect sau de către o persoană anume desemnată prin ordin al acestuia.
Art. 7. - (1) Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi a altor legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului, sub conducerea prefectului. (2) Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu. (3) Prefectul este ordonator terţiar de credite.
Art. 8. Instituţia Prefectului Judeţul Bihor are sediul în Oradea, str. Parcul Traian nr. 5. Sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Bihor se numeşte Prefectura Judeţului Bihor.
Art. 9. Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de doi subprefecţi. Atribuţiile subprefecţilor sunt stabilite prin H.G. nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.
Art. 10. - (1) Instituţia Prefectului Judeţul Bihor are o structură de specialitate a cărei organizare şi atribuţii sunt stabilite prin H.G. nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. (2) Conducerea operativă a Instituţiei Prefectului Judeţul Bihor se exercită de către subprefectul desemnat, cu excepţia Cancelarie Prefectului.
Art. 11. - (1) Raporturile juridice ale funcţionarilor publici din structura de specialitate a prefectului sunt reglementate de Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, Legea 188/1999, republicată, privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. (2) Raporturile juridice ale personalului contractual sunt reglementate de Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. (3) Raporturile juridice ale funcţionarilor publici cu statut special sunt reglementate de Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, Legea nr. 360/2003 privind statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi celelalte acte normative specifice.
Art. 12. În cadrul structurii de specialitate a Instituţiei Prefectului Judeţul Bihor sunt organizate prin ordin al prefectului: direcţii, servicii şi compartimente de specialitate astfel:
Art.13. - (1) Personalul din cadrul Instituţiei Prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual. (2) Numirea, respectiv încadrarea, precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul Instituţiei Prefectului se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii. (3) Numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale subprefecţilor se efectuează în condiţiile legii.
Art.14. Salarizarea şi acordarea celorlalte drepturi ale personalului din cadrul Instituției Prefectului se face conform legislaţiei în vigoare.
Art.15. (1) Activitatea Instituţiei Prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației şi Internelor şi din alte surse legal constituite. (2) Instituţia Prefectului poate beneficia de programe cu finanţare internaţională, are buget propriu, care se elaborează şi se exercită în condiţiile legii.
Art.16. Îndrumarea şi controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefectului şi a Instituţiei Prefectului se asigură de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Art.17. Pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare a Instituţiei Prefectului se întocmeşte fişa fiecărui post din statul de funcţii.
CAPITOLUL II. ATRIBUŢII GENERALE
Art.18. Structurile de specialitate ale Instituţiei Prefectului îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
Emitent: Instituția Prefectului - județul Bihor Data: 03.08.2011 |