MESAJ   PREFECT

În baza Hotărârii Nr. 85 din 18 februarie 2009,

domnul Găvrilă GHILEA a fost investit în funcţia de

Prefect al judeţului Bihor.

 

MESAJUL PREFECTULUI - JUDEŢUL  BIHOR

 

       Calitatea de prefect al judeţului Bihor mă onorează şi mă obligă, în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură.

      Mă onorează încrederea acordată de Guvernul României de a deveni garantul respectării legii şi ordinii publice în judeţul Bihor, obligându-mă la asumarea responsabilităţilor indispensabile menţinerii climatului de pace socială, a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi la acordarea unei atenţii constante prevenirii tensiunilor sociale.

       Ne-am bazat pe investiţii străine şi credite pentru consum, nu pe proiecte proprii; pe suficienţă, nu pe inteligenţă, ne-am importat realitatea economică în loc să o generăm.

       În faţa unei triste realităţi economice, actualul Guvern a fost nevoit să discearnă cu profesionalism şi înţelepciune pentru a da României un buget şi un program anticriză realist, capabile să asigure românilor protecţia necesară faţă de provocările grave şi nu puţine generate de criza economică.

       Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de o guvernare a bunului simţ pentru o Românie a lucrului bine făcut, în care dreptatea socială să devină o realitate.

       În graba după dreptate nu trebuie să existe limitare de viteză. Justiţia este garantul dreptăţii. Justiţia şi puterea nu trebuie să existe una fără cealaltă. Trebuie însă să ne asigurăm că cei puternici sunt drepţi, iar cei care sunt de partea dreptăţii au putere.

        Viitorul României trebuie să depindă de modul de funcţionare a instituţiilor nu de oamenii care le conduc. A voi şi a acţiona înseamnă a fi liber, dar nu trebuie să uităm că libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci ceea ce se cuvine.

        În calitate de reprezentant al Guvernului în judeţul Bihor, voi asigura aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a Ordonanţelor, a Hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative şi a ordinii publice, având la baza întregii mele activităţi principiile  legalităţii, obiectivităţii, transparenţei, liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, profesionalizării şi orientării către cetăţean.

        Nu mă voi lăsa copleşit de scaunul pe care-l ocup, ci voi încerca să-l înnobilez prin tot ceea ce voi face, asigurându-vă de faptul că am fost, sunt şi voi fi capabil să privesc înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă.

PREFECT

Găvrilă GHILEA

 

 

 

Oradea,

21.02.2009