|
Comisii |
|
Componenţa
Colegiului Prefectural
|
|
ŞEDINŢELE COLEGIULUI PREFECTURAL AL JUDEŢULUI BIHOR |
|
|
|
25.04.2012 ORA : 10:00, sala nr. 2 ORDINEA DE ZI: |
|
prezintă: Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
|
|
prezintă: Directia de Sanatate Publica Bihor si Casa de Asigurari de Sanatate Bihor.
|
|
|
Temeiul legal:
LEGE Nr. 340 din 12 iulie 2004 *** Republicată privind prefectul şi instituţia prefectului si HOTĂRÂREA GUVERNULUI Nr. 460 din 5 aprilie 2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.
Principalele atributii :
Colegiul prefectural are următoarele atribuţii principale:
· analizează activitatea serviciilor publice deconcentrate şi propune măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia;
· stabileşte domeniile şi sectoarele în care este necesară sau se poate realiza cu eficienţă acţiunea coordonată a mai multor servicii publice deconcentrate;
· stabileşte măsurile necesare implementării programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune adoptate la nivel naţional;
· organizează acţiunile comune ale mai multor servicii publice deconcentrate în vederea soluţionării unor situaţii deosebite;
· analizează măsurile necesare în vederea realizării unui sistem comun de management al informaţiei, al resurselor materiale, financiare ori umane.
· Colegiul prefectural îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, precum şi sarcini date de ministere sau de celelalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului ori de către prefect
REGULAMENTUL
de funcţionare a Colegiului Prefectural al Instituţiei Prefectului - Judeţul Bihor
ART. 1 Colegiul prefectural funcţionează în temeiul prevederilor art. 25^1 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2 Componenţa colegiului prefectural al Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor este prevăzută în Anexa nr.1 a prezentului regulament.
ART. 3 (1) Colegiul prefectural se întruneşte la prefectură cel puţin odată pe lună şi oricând se consideră că este necesar şi este prezidat de către prefect.
(2) În lipsa prefectului, şedinţele colegiului prefectural sunt prezidate de către subprefect.
ART. 4 Atribuţiile Colegiului prefectural privesc armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul Bihor , precum şi implementarea programelor , politicilor , strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau a localităţii acestora.
ART. 5 Colegiul prefectural îşi desfăşoară activitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestuia.
ART. 6 (1) Membrii colegiului prefectural, precum şi celelalte persoane a căror prezenţă la şedinţele colegiului este considerată necesară sunt convocate de către prefect, individual şi în scris.
(2) Ordinul de convocare trebuie să cuprindă data, ora, locul unde se desfăşoară şedinţa, ordinea de zi şi lista participanţilor.
(3) În mod excepţional, la propunerea unor membri ai colegiului prefectural, se pot introduce pe ordinea de zi probleme apărute ulterior convocării, cu acordul membrilor colegiului prefectural.
ART. 7 (1) Membrii colegiului prefectural sunt obligaţi să participe personal la şedinţe, cu excepţia cazurilor temeinic motivate.
(2) Membrul colegiului prefectural aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) trebuie să comunice numele înlocuitorului său de drept.
ART. 8 (1) Secretariatul colegiului prefectural este asigurat de Instituţia Prefectului Judeţului Bihor prin Direcţia servicii publice şi are ca atribuţii redactarea ordinii de zi, luarea măsurilor pentru aducerea la cunoştinţă a convocării şedinţelor, primirea rapoartelor, a informărilor, a sintezelor şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării şedinţelor, solicitate de la membrii colegiului prefectural, întocmirea proceselor-verbale şi a sintezelor şedinţelor, arhivarea şi multiplicarea materialelor, precum şi asigurarea legăturii cu membrii colegiului prefectural.
(2) Procesul-verbal de şedinţă se semnează de către prefect sau de către subprefectul care a condus şedinţa colegiului prefectural şi cuprinde dezbaterile care au avut loc.
ART. 9 (1) În exercitarea atribuţiilor care îi revin colegiul prefectural adoptă hotărâri.
(2) Hotărârile se adoptă prin vot deschis şi cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.
(3) În caz de paritate de voturi, votul prefectului decide.
ART. 10 (1) Hotărârile colegiului prefectural se aduc la cunoştinţă instituţiilor interesate de către secretariatul colegiului prefectural.
(2)
Hotărârile de interes public general se aduc la cunoştinţă
prin oricare mijloace de publicitate.
Emitent: Instituţia Prefectului - judeţul Bihor
Data: 26.01.2011