Relieful - Zona deluroasă

Dealurile Muntelui Şes în care mai caracteristice sunt:

            Dealurile Dumbrăviţei;

          Dealurile Brusturi ; 

          Dealurile Oradiei; 

Dealurile Pădurii Craiului cu subunităţile sale: 

           Dealurile Vârciorogului, 

           Dealurile Tăşadului,

             Dealurile Dobreştilor, 

             Dealurile Vălanilor,

             Dealurile Meziadului

Dealurile Bihorului cu subunităţile sale:

             Dealurile Buduresei,

             Dealurile Goruni şi

             Dealurile Lazurilor

Dealurile Momei şi Dealurile Codrului

Relieful - Câmpia Crişurilor

      Aspectele reliefurilor şi particularităţile de geneză permit distingerea în cadrul Câmpiei Crişurilor a două unităţi districte, Câmpia Înaltă şi Câmpia Joasă.

          Câmpia Înaltă - suprafaţa reliefului constituie, în ansamblu, un plan uşor înclinat, de la 200m, cît are în vecinătatea dealurilor, până la 110m spre Câmpia Joasă.

         Câmpia Joasă - constituie rezultatul procesului de acumulare şi eroziune prin divagare a reţelelor hidrografice care coboară din regiunea mai înaltă a judeţului, cu precădere a Barcăului, a Crişului Repede şi a Crişului Negru.

         În cadrul ei apare un nivel mai înalt alcătuit dintr-o serie de câmpuri netede, neinundabile, cum ar fi partea sudică a Câmpiei Valea lui Mihai, Câmpia Barcăului între Crişul Repede şi Barcău şi Câmpia Salontei, la sud de Crişul Negru. Nivelul mai coborât reprezintă şesurile actuale de inundaţie ale văilor Barcăului, Crişului Repede şi Crişului Negru, umede şi local mlăştinoase.

 Bogăţiile naturale ale solului şi subsolului

       În zona muntoasă sunt puse în evidenţă numeroase resurse metalifere şi nemetalifere. În acest sens, un rol deosebit îl are bauxita din Munţii Pădurea Craiului şi skarnul cu galenă, blendă, pirită, molibden, bismutină care sunt exploatate pe versanţii vestici ai Munţilor Bihor. Dolinele vechiului relief carstic al Vaşcăului cunosc unele zăcăminte reziduale de fier şi mangan.

        O bogăţie deosebit de importantă a judeţului o formează variatele roci utile, cum ar fi argilele refractare (Şuncuiuş şi Bălnaca), marmura (Chişcău, Băiţa, Vaşcău), calcarele compacte cuarţoase (în zona defileului Borz - Şoimi, Cărpinet, Chistag).

         În zona de deal şi câmpie, formaţiunile neogene şi cuaternare, conţin o serie de bogăţii naturale cum ar fi lignitul, petrolul şi nisipurile bituminoase.

        Tuturor acestora se adaugă pipele termale (Oradea, Băile 1 Mai, Băile Felix, Răbăgani, Tămăşeu, Chişlaz, Săcueni, Balc, Margita) şi apele minerale (Tinca).

Clima

       În cursul anului, pe teritoriul judeţului este frecventă advecţia maselor de aer cu caracter maritim, precum şi o intensă activitate frontală ceea ce determină creşterea cantităţilor de precipitaţii, a nebulozităţii şi, în acelaşi timp, o atenuare a amplitudinilor termice anuale.

       Temperatura aerului prezintă mari variaţii atât în spaţiu cât şi în timp. Repartiţia în spaţiu a valorilor termice depinde de altitudinea reliefului cu care se găseşte în raport de inversă reciprocitate.

       În câmpie temperatura anuală se menţine în jur de 10,5⁰, pentru ca în zona deluroasă să scadă la 8-10⁰, apoi în zona munţilor joşi Şes, Pădurea Craiului şi Codru Moma la 6-8⁰C şi chiar la 2-4⁰C pe culmile înalte ale Bihorului.

Privind valorile extreme ale temperaturii, constatăm că maximele absolute au atins la Oradea 39,5⁰ (29.VII.1936), la Beiuş 40⁰ (16.VIII.1952) iar la Stîna de Vale 31,4⁰C (20.VIII.1946).

      Minimele termice au oscilat atingând valoarea de -29⁰C la Oradea în 24.I.1942; -30,5⁰C la Beiuş în ianuarie 1942 şi -30,4⁰C la Stîna de Vale în 1042.

     Precipitaţiile atmosferice respectă aceeaşi etajare pe verticală ca şi celelalte elemente climatice. În câmpie şi pe văile depresionare ale Crişurilor cad în medie 500-700mm, în zona dealurilor 700-800mm, iar în zona montană înaltă ajung până la 1400mm pe an.

      Luna cea mai ploioasă este iunie, cu valori de 82mm la Oradea, 100mm la Beiuş şi 140mm la Stâna de Vale.